vreau

Îmi zici că sunt dependentă de macabru. Nu, dragul meu, sunt doar dependentă de negru, vicii și lapte cu ciocolată. Vii, îmi respiri flori și albastru pe la ureche iară eu doar îți zâmbesc fals cu gândul la cum aş vrea să te remodelez, smulgând bucată cu bucată din tine, lipindu-le apoi cu salivă și ploaie.
Căci oricât de groaznică m-aş crede, ştiu că tu ai fi mai rău şi oricât de diforma aş fi, din cauza ta sigur m-as îmbolnăvi.
Fix boala zaharoasă, care mă înnebunește până la punctul în care nu mai știu să mă reprezint decât printr-o literă bine aleasă, dintr-un alfabet inventat de mine, dintr-o lume în care nu exista decât pastile colorate cu euforie și minciuni din sârmă ghimpată.
Vreau să zâmbet, tu vrei sa dinţi, vreau sa cântec, tu vrei simți. CE? O mare bălărie, scrisă acum non-colorat, printre sticle verzi umplute cu galben, arsă literă cu literă pe sufletu-mi de copil. Căci mă țin de un stâlp din ciment rece să nu cad în pieptul tău, să nu las urme prea adânci, ce nu le pot acoperi doar cu acadele. Pentru ca îmi va piere tot cheful de tine după primul sărut și voi înnebuni când umbra nu-ţi va fi aici.