joi, 9 decembrie 2010

urme

Mă scurg din mine şi fug seară de seară. Nimeni nu ştie, nici eu nu ştiam până ieri. Poate, nici acum nu ştiu cu adevărat cum sunt furată de mii de şoapte, ce lasă umbre pe covor. Doar simt cum orice ar fi spart, s-ar fi spart fix pe din-doua. Să revin de unde am plecat, doar cu mult mai multe bucaţi din mine pe jos.
Şi-atunci când fug, mă adăpostesc undeva pe un fir de iarbă şi chipul mi-e viu din nou. Mi-e râs şi mi-e bine. Dar rănile mi se desfac din nou, oricât aş încerca să le acopăr cu soare şi aracet, şi ajung cu aceaşi imagine in faţă. Udă, rece şi goală.
Poate mâine o sa fug mai departe. Poate mâine nu o sa mai fiu aici.

2 comments:

Suflet naiv spunea...

Imi plac textele tale, chiar daca sunt triste, in unele ma regasesc

http://www.youtube.com/watch?v=dQTXs8D8f3c

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=uAXlWseUDbc