joi, 10 decembrie 2009

dependenta

O zi de toamna impartita in doua. De cand am iesit afara, am simtit aerul rece dar m-am incalzit cand ti-am intalnit privirea. Nici nu mai conta cine era pe langa mine. Am alergat prin parc si ne-am trantit prin iarba. Am inceput sa radem ca niste copii prosti, mai tii minte? Probabil pentru ca suntem. Dar nu ne pasa. Sentimentul asta doar tu mi-l poti da si incep sa fiu din ce in ce mai dependenta de el. Vreau sa ma faci sa rad in fiecare zi si sa ma iei in brate. Vrei sa te inteleg din priviri si sa-mi fie dor de tine in fiecare secunda. E tot ce poti avea in lumea asta si este tot ce poti cere. Sa fii cu adevarat fericit. Asta avem noi, intelegi? Noi avem totul. Si stiu atunci cand pleci, ma intristez dar ma incureajeaza gandul, gandul tau care va fi mai mereu la mine. Si stiu ca atunci cand revii voi fi de fiecare data mai fericita decat ultima oara cand te-am revazut. Toate cuvintele astea probabil suna banal, pentru ca ne-am obisnuit sa radem de lucrurile dragute care te fac sa zambesc cu toata inima. Poate ca nu le avem sau poate ca preferam sa nu recunoastem ca tanjim dupa ele. Eu sunt o combinatie ciudata de vis si realitate. Prefer sa fiu un pic mai visatoare pentru ca ma face mai des sa zambesc atunci cand tu esti plecat. Este o zi de toamna impartita in doua. Zeci de fete treceau cu viteza luminii si noi ramaneam la fel. La fel de indragostiti.

2 comments:

Ana spunea...

S-au terminat culorile? Nu mai scrii?:( Asteptam un post si pe anul asta.:)

Claudia spunea...

culorile nu se termina niciodata :D dar recunosc ca am cam neglijat blogul in favoarea altor lucruri. timpul nu prea e aliatul nimanui se pare :D